Scaderea in greutate se poate realiza cu ajutorul unui program kinetoterapeutic adecvat. Se stie ca exercitiul fizic este o parte indispensabila a programul de slabire (alaturi de o dieta sanatoasa), iar kinetoterapia urmareste efectuarea unor exercitii specifice, adecvate fiecarui pacient in parte, pentru a ajuta la pierderea surplusului de greutate. Avantajul de a lucra alaturi de un kinetoterapeut consta in faptul ca acesta va tine cont si de eventualele afectiuni ale aparatului locomotor pe care le aveti. Programul kinetoterapeutic poate fi impartit in trei etape: lipolitica, musculopoetica si de intretinere.

Prima etapa este etapa lipolitica. In aceasta etapa se urmareste arderea grasimilor. Exercitiile lipolitice cuprind exercitii de durata si intensitate crescanda care sa mobilizeze arderea rezervelor adipoase. Exercitiile se efectueaza in ritm alert, intercalate cu pauze, iar structura acestora imbina lucrul muscular izotonic cu cel izometric. Initial ele sunt analitice, apoi cuprind grupe musculare cat mai mari, exercitiile fiind executate din diferite pozitii care sa determine o schimbare permanenta a centrului de greutate. Pe langa exercitiile fizice libere se pot face si exercitii la aparate.

A doua etapa este etapa musculopoetica. Este orientata pe dezvoltarea morfofunctionala a musculaturii: spate, abdomen, torace si membre. Aceasta etapa cuprinde o varietate de exercitii: exercitii efectuate cu amplitudine mare, exercitii cu rezistenta periferica marita progresiv (exercitii izometrice), exercitii executate in ritm lent si cu tensiuni finale, exercitii analitice din pozitii cu suprafata mare de sprijin, alergari de durata medie. Toate acestea au rolul de a intari musculatura.

A treia etapa este etapa de intretinere. Urmareste pastrarea rezultatelor obtinute in primele doua etape si prevenirea recidivelor. Pentru a mentine greutatea corporala dorita si o musculatura ferma este nevoie de exercitii de intretinere: programe de kinetoterapie, exercitii in aer liber sau la aparate, practicarea unui sport: alergat, inot, fotbal, tenis, in functie de ce i se potriveste fiecaruia. Concluzia este ca activitatea fizica nu trebuie abandonata odata cu obtinerea greutatii corporale dorite. Exercitiile fizice trebuie continuate pentru intretinere si prevenirea obezitatii. In plus, sportul are un efect benefic si asupra psihicului.


Pentru a incepe un tratament de recuperare este necesara programarea telefonica pentru o sedinta de evaluare terapeutica efectuata de catre unul dintre fiziokinetoterapeutii nostri. In cadrul acestei sedinte se vor efectua toate testele neuromusculare si articulare specifice, vei beneficia de consiliere de specialitate si ti se va alcatui planul de tratament individualizat.

Programare sedinta evaluare Informatii sedinta evaluare

Vrei sa discuti fata in fata cu un fiziokinetoterapeut?

Intalneste-te fata in fata cu un fiziokinetoterapeut si discuta despre afectiunile tale. Acesta iti va face toate testele neuromusculare si articulare necesare, te va ajuta sa stabiliti impreuna obiectivele terapeutice si iti va alcatui un plan de tratament personalizat. Vei beneficia de consultanta si indrumare pe toata perioada tratamentului. Lucram doar pe baza de programare si nu vei fi nevoit sa stai nici o clipa in sala de asteptare. E simplu, rapid si eficient!